Am gasit acest text citind blogul unei prietene si am vrut sa-l citeasca cat mai multa lume din "Generatia noastra".

"Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X. Nascuti la inceputul anilor 80, vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca „noi nu stim nimic". Suntem ultima generatie care a jucat ascunsea, Castel, Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) si primii care am vazut desene animate color. Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca. Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare. Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Spuneam misto si fain in loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, TwinPeaks, Dallas.. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala..Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, „muzica a inceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!"Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe e-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi. Noi am injurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 10000 de mailuri de „dulce". Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam !pe gura! pe cine „iubeam". Noi suntem cei care inca au mai „cerut (sau li s-a cerut) prietenia", care inca roseam la cuvantul „SEX", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea. Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam. Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea „Feriti-va de magarus". Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers...Daca esti de-al nostru... Felicitari!"

Acasa.....

Primul meu text pe care-l scriu pentru blog. SUPER. Am blog!!!!! Intrebarea mea, in acest moment de cumpana al vietii mele de studenta in anul 4, este: asa, bine, si acum ce?
Azi mi-am dat seama ca e musai sa imi pun degetele in miscare si sa-mi fac si eu blog ca e la moda! Toata lumea vorbeste despre blog in sus, blog in jos, mie nu mi se pare ceva cool, funny, marfa sau........mai stiu eu ce! Nu cred ca am nevoie de acest blog sa-mi exprim valeitatile jurnalistice si gandurile mele cele mai originale. As prefera, in locul acestei ferestre de calculator, pe cineva, un loc cald si o cana de ceai sa-i pot povesti gandurile mele. Probabil sunt mult prea romantica sau, pur si simplu, prea "fata"- cum ar zice vreo doi colegi de-ai mei.
Asa ca...................Bucuresti, ploaie, toamna mohorata (ca-n bucuresti), strazi ude, fete plouate, claxoane si multa, multa indiferenta! Asa as descrie eu micul Paris, azi, cand orele se duc prea repede pentru mine. Imi aduc aminte ca am venit acum 3 ani in Bucuresti plina de avant si optimism. Veneam de la munte (si nu din munte), din micul meu oras de la poalele Bucegilor si parca ma simteam eliberata. Toate astea s-au consumat in cateva luni, iar eu, m-am transformat incet, incet intr-o grabita sa prinda 71, intr-o fata trista care mergea pe langa frumoasele parcuri din Bucuresti cu frica sa nu-i iasa vreun psihopat, din tufisuri, in cale.
Am avut nevoie de 3 ani sa imi dau seama ca imi doresc cu disperare sa ma intorc la casa mea de la munte, sa ies in curte si sa respir, sa ma bucur de oamenii simpli de la tara si sa ma bucur ca, aici-acasa, orele nu trec, parca, asa repede!!